În ultimii ani dinaintea morții mamei mele, între noi era o tensiune puternică.
La suprafață nu, dar cumva eu simțeam o furie constantă de fiecare dată când vorbeam cu ea. La telefon sau personal, mă simțeam iritată, mă răsteam, o repezeam. După ce închideam telefonul, răsuflam ușurată dar mă întrebam de ce mă comport așa.
Apoi mă simțeam vinovată. Ea îmi vorbea frumos, chiar avea multă răbdare cu mine. Mă simțeam ciudat, începusem să mă simt nedemnă și o fiică rea, deși eram conștientă că făceam tot ce puteam să o ajut, atât financiar cât și să fiu la dispoziția ei când avea nevoie.
Evenimentele de acest gen, repetitive, în urma cărora ambele persoane se simt rău, în Analiza Tranzacțională poartă numele de Jocuri Psihologice.
Toate Jocurile sunt repuneri în scenă a strategiilor din copilărie care, evident, nu mai sunt adecvate în prezent, când suntem Adulți. La un nivel social, cei care „joacă” percep Jocul ca un schimb intens: în discuțiile noastre exista o tensiune care creștea.
La finalul unui Joc, ambii jucători experimentează sentimente intense, negative: eu mă simțeam vinovată de cum am vorbit cu ea, iar mama sigur nu se simțea bine după conversația cu mine.
Jocurile psihologice au rolul de a substitui intimitatea între jucători. Jucăm jocul pentru a nu deveni intimi. Intimitatea, în acest caz, nu are sensul obișnuit din dicționar. Nu este vorba de intimitate așa cum este percepută între doi parteneri, din punct de vedere sexual, ci de comunicarea autentică între parteneri, cu emoțiile, gândurile și comportamentele în acel status al eului denumit Adult.
În discuțiile de acest gen cu mama, eu eram un Copil Rebel, un Persecutor, iar mama era Victimă.
Ce s-ar fi întâmplat dacă în loc de a juca un Joc, am fi devenit intime? Cum s-ar fi putut întâmpla asta?
Am fi putut discuta sincer despre emoțiile noastre. Eu aș fi conștientizat furia pe care o simțeam când repuneam în scenă un episod din copilărie (de exemplu, că ea devenea evazivă când atingeam un subiect dureros/tabu, și eu nu îmi primeam niciun răspuns), și am fi discutat deschis despre cum mă simt eu, despre cum se simte ea când face asta, fiecare din noi asumându-și responsabilitatea pentru emoțiile noastre.
Am fi devenit intime. Nu am mai fi jucat Jocul.