Relația psihoterapeutică este un instrument foarte puternic de lucru în ședințele de psihoterapie. O alianță terapeutică sănătoasă Client-Psihoterapeut este vitală pentru succesul terapiei.
Cum scrie psihiatrul și psihoterapeutul Irvin Yalom, doctor în medicină și părintele psihoterapiei existențiale, ”Vindecarea și succesul terapiei se realizează prin relația terapeut-client: prin intermediul relației se dărâmă zidurile inconștiente” (Yalom, Darul psihoterapiei, 2011).
Uneori, stabilirea unei relații autentice cu terapeutul poate fi chiar obiectivul și deci, finalul terapiei. Clienți ce au o dificultate de A FI în relații autentice (indiferent dacă sunt singuri, căsătoriți sau înconjurați de prieteni) vor manifesta aceeași dificultate și în relația terapeutică.
Un eveniment neprevăzut poate sublinia lipsa existenței relației autentice: încălcarea contractului stabilit mutual, deși în aparență pare o relație „ok”.
Spre exemplu lipsa de la ședință fără notificare, neasumarea responsabilității pentru încălcarea contractului este o oglindă a relațiilor dinafara psihoterapiei: cum gestionează clientul responsabilitatea în alte relații? Își asumă responsabilități sau discreditează trăirile partenerului/ a celor cu care relaționează?
În urma incidentului, psihoterapeutul și clientul vor discuta despre incident și în relația terapeutică, subliniind impactul asupra fiecăruia și motivele inconștiente, clientul va intra în contact cu trăiri și justificări iraționale.
De exemplu, să presupunem că un client întârzie sau chiar lipsește la ședință pentru că mașina i-a fost blocată în parcare de altă mașină. Cu o zi înainte, își propusese să dezvăluie în ședință un subiect delicat, neatins în alte conversații. Pare un eveniment nefericit: nu a putut muta la timp mașina. De fapt, la un nivel inconștient, cu o seară înainte a parcat mașina într-un loc nou, sperând (fără a realiza la nivel rațional) că un eveniment neprevăzut va interveni și astfel nu va fi nevoie să dezvăluie ce își propusese. Este ilogic, iar acesta este modul în care funcționează uneori subconștientul.
Mulți clienți vin în terapie cu convingerea că sunt „clienți grei”: „Nu te așteptai la haosul ăsta, nu?”. Alții „aleargă” din dorința de a-mi povesti toată viața lor și toate evenimentele care i-au adus în fața mea. Fiecare client are o poveste unică, un istoric semnificativ pentru care ajunge în cabinet. Cu toate acestea, povestea va fi mereu pe locul 2: important este procesul clientului, emoțiile sale și ce semnificație are acest proces pentru el.
Nu CE se întâmplă este important ci CUM se întâmplă și CE EXPERIMENTEAZĂ clientul în timp ce se întâmplă. Orientarea va fi pe procesul clientului, nu pe conținut (ce se întâmplă faptic).
Cum schimbă faptul că îmi povestește MIE experiența lui despre ce se întâmplă?