„Trebuie să fii puternic!”
„Nu mai plânge. Tu ești o persoană puternică!”
„Ești urâtă când plângi!”
Mulți dintre noi am crescut auzind în repetate rânduri aceste fraze. Copilul decide, inconștient, că tristețea este o emoție nepermisă. Cu toate acestea, ceva simte.
Observă că este discreditat când este trist. Mai observă o reacție destul de puternică a adulților semnificativi când este furios. Chiar dacă este certat când se manifestă așa, când manifestă furia este văzut, luat în considerare. Atunci este puternic.
Furia îi dă energie.
Încet încet, învață să transforme acel ceva pe care îl simte în ceva care îl face vizibil, important în fața adulților semnificativi: tristețea este reprimată, ascunsă în inconștient și transformată în furie. Când este certat, uneori este descris ca fiind „încăpățânat”, ”o personalitate puternică”, „rebel”, așa că furia îi creează un privilegiu.
Ajuns Adult, Copilul nu reușește să stabilească relații autentice: când ceva îi provoacă tristețe, devine defensiv și furios în relație cu ceilalți. Uneori, când emoția refulează și tristețea își face simțită prezența, Copilul puternic se simte rușinat, se ascunde. Sau poate devine agresiv cu persoana și contextul care i-au făcut vizibilă acea emoție „nedemnă”. Învață strategii, folosește mecanisme care odată au funcționat în crearea imaginii puternice. Doar că în viața de Adult crizele de afect au rar (dacă vreodată) succesul scontat.
Dacă în momentele acelea, Adultul de acum face un pas în spate și își validează Copilul care nu și-a permis să fie trist? Dacă în momentul acela îi dă permisiunea să simtă emoția autentică și să nu se mai ascundă în spatele furiei de exemplu, sau a oricărei alte emoții permise în copilărie (poate fericire, frică etc)?
În Analiza Tranzacțională, emoțiile care acoperă emoții autentice se numesc racket. Odată cu ele vin și manifestările comportamentale care par scoase din context: „Haha ce m-a bătut tata atunci pe mine și pe sora mea”.
De fapt nu e nimic amuzant când un copil este bătut. Este doar un mecanism de supraviețuire care a folosit în copilărie la distragerea de la emoția autentică.
Psihoterapeutul va sesiza aceste non-concordanțe și împreună cu clientul, va identifica emoția reală, autentică, pe care o simte de fapt Adultul de acum. Pentru că Adultul a supraviețuit, și nu mai are nevoie în relațiile sale să folosească emoții false, racket. Iar astfel, calitatea relațiilor sale se va îmbunătăți și va putea stabili relații semnificative, bazate pe autenticitate și sinceritate.
Florența