Search
  • florentaturlea

Schimbarea nu ne anulează ca oameni

Dacă o alegem, este pentru că ceva nu funcționează cum ne-am dori în viața noastră. Schimbarea o facem ca să ne îmbunătățim calitatea vieții.

Fie că vrem sau nu, că acceptăm sau nu, suntem într-o perpetuă schimbare. Celulele pielii se schimbă permanent pe parcursul vieții, unele mor, sunt exfoliate și cad și sunt înlocuite de celule mai tinere.

Cum ar fi să privim schimbarea noastră ca pe un proces biologic, natural, de adaptare la condițiile sociale în care trăim? La fel cum pielea se adaptează la mediu și își face treaba pentru a se menține sănătoasă iar noi avem grijă de ea, cum ar fi să avem grijă și de psihicul nostru în același fel? Biologic, fiecare din noi avem potențialul să ne adaptăm la condiții, la societate, la evenimentele din jurul nostru pentru a ne adapta. Și atunci, de unde vin blocajele?


În primii ani de terapie individuală, când încă nu mă gândeam că voi ajunge psihoterapeut, îi spuneam terapeutei mele că aș face ORICE ca să fiu fericită.


Atunci, pentru mine, fericirea avea o dimensiune centrală, o pasiune pe care o aveam de când mă știam, și deși devenise clar că nu voi putea trăi niciodată din acea pasiune, în adâncul sufletului meu așteptam o soluție magică pentru ca asta totuși să se întâmple. La un moment dat, din motive obiective, a trebuit să accept că, „cel puțin temporar”, acea pasiune nu mai era o opțiune viabilă. Ar fi trebuit să îmi găsesc altă pasiune, să fac o schimbare. Era o schimbare profundă.

„- Dar eu nu vreau să mă schimb!

- Ai spus că ai face ORICE”, mi-a spus A., în una din ședințele săptămânale.


Prin schimbare, nu alegem să ne anulăm ca oameni. Începem prin a schimba gânduri disfuncționale care ne împiedică să trăim viața din plin, să avem relații autentice cu cei din jur și mai ales cu noi înșine. Deși pare greu de acceptat, uneori este nevoie să schimbăm lucruri adânc înrădăcinate în conștința noastră pentru că acum nu ne mai sunt de folos. Chiar dacă în trecut, acea pasiune mi-a adus fericire, în momentul de față îmi provoca durere. Întotdeauna este ok să înlocuiesc ceva ce îmi dăunează cu ceva sănătos.


Lucrurile în jurul nostru se schimbă și o cale spre fericire este este să ținem pasul, să ne adaptăm. Poate fi vorba de un hobby, o pasiune, de un job sau de o relație. Sau de ce nu de un aspect al personalității noastre. Să acceptăm să facem o schimbare pozitivă în noi înseamnă să acceptăm responsabilitatea că viața noastră ne aparține, că NOI, nu factori externi, suntem responsabili de fericirea noastră.


82 views

Recent Posts

See All

Despre moarte și viață

M-am simțit privilegiată să urmăresc interviul online al psihoterapeutului, profesor emerit de psihiatrie și autor Irvin Yalom. Mă simt în același timp blocată când scriu despre acest interviu. Nu ști

 

Address

Bucharest, Romania

Contact

Follow

  • Facebook

0766378296

©2019 by Florenta Țurlea