„Și? Ajung la psihoterapeut. O să începem să dezgropăm morții, cu ce s-a înâmplat în copilărie... Eu trăiesc azi, nu e bine să te cauți prea mult”.
Am auzit de câteva ori fraza asta în cabinet. Doar de câteva ori, pentru că rar cineva cu aceste credințe ajunge la psihoterapie. Și până la urmă, care e faza cu psihoterapeuții și trimiterile la copilărie?
Multe din lucrurile care ni se întâmplă acum, în viața de adult, fie că ne place sau nu să recunoaștem, le atragem inconștient pe baza credințelor asumate în copilărie. Nu este întâmplător ca o fată care a crescut cu un tată alcoolic să ajungă să aibă un partener cu dependență (de alcool sau altceva). Sentimentul de familiaritate o va atrage inconștient către acest tip de persoană, de care poate a jurat că nu se va apropia, în urma experienței de acasă. Inconștientul are un sistem fin de detectare. De fapt, se redeschid rănile vechi și se confirmă ceea ce numim noi, psihoterapeuții în Analiza Tranzacțională „scenariu de viață”: „Cum e posibil să ajung din nou în aceeași situație?!”.
Un trecut cu care nu suntem împăcați sau pe care îl „băgăm sub preș”, fără să înțelegem exact ce emoții ne stârnește în continuare, ne va face să încercăm să creăm situațiile familiare din copilărie, sperând că de data asta să obținem alt rezultat, unul care să vindece trauma inițială. Pentru că stabilitatea emoțională, în acest punct, este în mod ironic asociată cu sentimentele și emoțiile familiare de care dorim să scăpăm: anxietatea, neîncrederea în sine și în cei din jur.
În cabinet, aceste credințe se proiectează în relația cu psihoterapeutul, care însă va răspunde diferit, și de aici se va genera o experiență corectivă pentru client: va învăța să aibă încredere în cei din jur, va corecta reacții disproporționate în relații, va înțelege de unde provin emoțiile inconfortabile și cum să schimbe gândirea disfuncțională cu una sănătoasă.
Pentru că rolul psihoterapiei este să vindece rănile trecutului pentru a trăi din plin în prezent.
Kommentare